Pandemia a creat un “munte” de deşeuri medicale, periculos pentru sănătate și mediu, avertizează Organizația Mondială a Sănătății

“Muntele” de deşeuri medicale rezultat în urma pandemiei de coronavirus prezintă riscuri pentru sănătate şi pentru mediu, arată Organizaţia Mondială a Sănătăţii într-un raport făcut public astăzi de Reuters, relatează Agerpres.

“Muntele” de deşeuri medicale asociate COVID-19 prezintă riscuri pentru sănătate şi pentru mediu, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), solicitând măsuri pentru a reduce în special utilizarea mănuşilor!

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a analizat într-un nou raport cele aproape 87.000 de tone de echipamente de protecţie individuală care au fost expediate între martie 2020 şi noiembrie 2021 în întreaga lume de către Naţiunile Unite, pentru a ajuta ţările, în special pe cele mai defavorizate, să facă faţă pandemiei.

Au fost expediate peste 140 de milioane de kituri de testare, capabile să genereze 2.600 de tone de deşeuri ne-infecţioase (în principal plastic) şi 731.000 de litri de deşeuri chimice (echivalentul unei treimi dintr-un bazin olimpic), în timp ce peste 8 miliarde de doze de vaccin au fost administrate în întreaga lume, generând alte 144.000 de tone de deşeuri sub formă de seringi, ace şi cutii de siguranţă. Dintre acestea, se știe doar despre incinerarea echipamentelor furnizate de ONU, arse în proporție 97%, dar care reprezintă doar o mică parte din volumul global de deşeuri!

Aceste deşeuri medicale suplimentare rezultate în urma răspunsului la pandemie au pus la grea încercare sistemele de gestionare a deşeurilor din întreaga lume şi ameninţă “sănătatea oamenilor şi pe cea a mediului”, subliniază cu îngrijorare OMS.

Potrivit raportului, trei din 10 unităţi sanitare din întreaga lume nu dispun de sisteme de sortare a deşeurilor. În ţările mai puţin dezvoltate, mai puţin de una din trei unităţi sanitare dispune de un serviciu de bază de gestionare a deşeurilor medicale!

Trimiterea deşeurilor medicale la depozitele de deşeuri ar trebui să fie ultima soluţie, se arată în document!

Raportul solicită totodată dezvoltarea de măşti care pot fi folosite de mai multe ori sau care pot fi compostate. OMS pune un accent deosebit pe mănuşi, care, în contextul răspunsului la pandemie, constituie în termeni de volum cea mai mare parte a deşeurilor provenite din echipamentele de protecţie individuală achiziţionate prin intermediul ONU .

OMS consideră că aceste mănuşi sunt folosite într-un număr mult prea mare: deşi agenţia ONU nu le recomandă pentru administrarea de vaccinuri, “se pare că este o practică obişnuită”, se arată în raport.

(Sursă info: Agerpres, Ilustrație: Profimedia Images, digi24.ro, aljazeera.com, straitstimes.com – AFP)

Leave a Reply

Close Menu