Odesa cere ajutor medical Consiliului Județean Tulcea!

Regiunea Odesa din Ucraina, puternic afectată de război, a făcut apel la Consiliul Județean Tulcea pentru ajutor medical de urgență, în condițiile în care această regiune ucraineană se confruntă cu numeroase probleme, după invazia Rusiei, informează Digi 24.

Administrația Regională de Stat Odesa și Administrația Regională Militară Odesa solicită ajutor medical, inclusiv genți frigorifice speciale sau materiale pentru oprirea sângerării precum garouri!

Această solicitare vine în contextul războiului de la ei. În afara de situația prin care trec cetățenii ucraineni, m-a marcat solidaritatea de care au dat dovadă cetățenii români. Oameni din tot județul vin cu alimente, bani să-i ajute pe refugiați

S-au implicat foarte mult familii. Mulți donează bani ca să se cumpere medicamente. Sperăm să fim apropiați și eficienți cu solicitările prietenilor noști din Ucraina .

Astăzi (n.r. – duminică) vom primi solicitare și pentru hrana neperisabilă. Ne-au rugat să-i sprijinim și cu hrană neperisabilă. Acest lucru se va produce prin Crucea Roșie.

a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu. Acesta a mai precizat că a solicitat ajutorul Guvernului României, în condițiile în care „există riscul să fim depășiți” de situație.

De asemenea, CJ Tulcea a făcut apel la companiile farmaceutice, oamenii de afaceri privați, instituțiile statului, Guvernul și Ministerul Sănătății, pentru a răspunde ajutorului solicitat de Ucraina.

Cererea de ajutor Administrației Regionale Militare Odesa a venit în conformitate cu Hotărârea Cabinetului de Miniștri al Ucrainei Nr. 155 din 25 februarie 2022.

Astfel, ucranenii au nevoie de bandaje, tifon, seringi, sisteme pentru injecții, soluție pentru perfuzii, mânuși medicale, spirt medical, antiseptice, antibiotice, analgezice, turnichet pentru oprirea sângerării și garouri, recipiente pentru colectarea sângelui, genți frigorifice speciale, material de sutură pentru intervenții chirurgicale, tărgi, material pentru repararea fracturilor, catetere intravenoase sau truse de prim-ajutor.

(Sursă: libertatea.ro)

Leave a Reply

Close Menu