Incendiu de vegetație la marginea comunei Somova

Două echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit în jurul orei 15:45 pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată produs la marginea localității Somova.
Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră, iar prin intervenția pompierilor a fost îndepărtat pericolul de propagare la o locuință.
În urma evenimentului, au ars aproximativ un hectar de vegetație uscată, 10 pomi fructiferi 150 de ml de gard și o dependință.
Cauza probabilă de producere incendiilor a fost focul deschis în spații deschise.

Tot în această după-amiază, un incendiu de vegetație palustră a izbucnit într-o zonă inaccesibilă înconjurată de apă( zona Lacului Somova), acesta fiind monitorizat de către autoritățile locale.

Revenim și facem același apel pentru respectarea măsurilor specifice de prevenire a acestui tip de incendii:
– nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;
– nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.);
– interesaţi-vă la Primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
– arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei;
– asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia;
– educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.

Leave a Reply

Close Menu