Horia Teodorescu: Războiul din Ucraina va lăsa răni adânci pentru Tulcea, din punct de vedere economic!

Președintele Consiliului Județean Tulcea Horia Teodorescu a declarat că județul Tulcea va fi puternic afectat de războiul care se desfășoară acum în Ucraina și mai ales de urmările lui economice.

Acesta a povestit, ieri, în direct la DcNews cum delegațiile de la Odesa și Ismail au fost nevoite să părăsească de urgență ieri dimineață orașul Tulcea și să se întoarcă acasă la familii.

Aș vrea să punctez un eveniment care a avut loc fără să se știe că azi-noapte Federația Rusă urma să intre în Ucraina în forță. Noi am avut o întâlnire pe fondurile europene, pe transfrontalier, aici la Tulcea, chiar la etajul inferior al Consiliului Județean Tulcea, cu delegații de la Odesa și Ismail.

N-au apucat să dea bună ziua cei de la Odesa că au fost sunați să se întoarcă pentru mobilizare. N-am apucat nici să intrăm în conferință pentru acest eveniment, că au plecat înapoi în Ucraina.

Le-am citit îngrijorarea pe față. Cei de la Ismail puneau problema, fiind etnici români care trăiesc în Ucraina și cunoscându-i de foarte mult timp, dacă ar avea șansa să se refugieze aici la noi la Tulcea, ținând cont de relațiile de prietenie care ne leagă. Îngrijorarea maximă pentru ei era că azi-noapte, astăzi, au picat acele rachete la Odesa, Ismailul nu este departe, suntem înfrățiți administrativ cu Ismailul și în relații foarte bune cu Odesa.

Le-am citit tristețea pe față, ei fiind aici, familiile și copiii lor fiind acolo și-și puneau problema dacă pleacă înapoi și se închid granițele ce vor face cu familiile lor.

Președintele Consiliului Județean Tulcea a precizat totodată că în Tulcea nu se pune problema de a da stare de alertă!

Nu se simte în momentul de față la Tulcea o alertă.. Se discută în cadrul Comitetului pentru Situații de Urgență posibilitatea de preluare a refugiaților.. Se fac analize pe eventuale scenarii și bineînțeles că există o colaborare și o subordonare cu deciziile Bucureștiului privind aceste măsuri de preluare, identificare și mărire a numărului de locuri de cazare pentru refugiați! Suntem foarte aproape de zona de conflict! La trecerea Ro Ro Orlovka Isaccea treci cu feribotul în 10 minute… Suntem la 1 kilometru de Ucraina!

Întrebare jurnalist: Vă gândiți să solicitați relocarea de militari NATO în județ, ca urmare a situației?

Decizia se ia de CSAT, înaintată de o solicitare a noastră dacă situația o va impune. E prematur să ne gândim la o asemenea solicitare. NATO crează o strategie de-a lungul întregii granițe. Aici în Dobrogea există soldați, dotare plasată în anumite puncte.  Județul Tulcea are și puncte strategice. Portul Tulcea, Portul Sulina sau Aeroportul Delta Dunării care poate deveni operabil pentru destinații civile sau de altă natură. Anul acesta vrem să îl facem operațional, sper să găsim sprijin guvernamental, discutăm și cu companiile aeronautice, pentru că pregătim un aeroport cu dotări europene.

a declarat Horia Teodorescu președintele Consiliului Județean Tulcea. Acesta s-a arătat îngrijorat de evoluția economică a orașului noastru, din cauza urmărilor pe care le va aduce războiul din Ucraina! Deja mulți operatori turistici au anulat croazierele către Delta Dunării:

Îngrijorarea mea privind conflictul apărut este că vom fi și noi afectați aici la Tulcea. Și mă refer aici la componenta turistică. Chiar au început să nască reticențe și mă refer la navele de croazieră care erau în număr de vreo 300, estimate anul acesta, de a veni către Tulcea din Germania, Austria etc. Există o reticență a operatorilor și a turiștilor, problema fiind ridicată încă de acum două săptămâni dacă această proximitate de Ucraina devine nesigură. S-ar putea să avem o problemă mai mare privind numărul de turiști pe care noi îl estimam a ne călca pragul în Delta Dunării… Deci acest conflict din Ucraina va lăsa pentru noi în mod cert răni adânci și aici mă refer la aspectele economice…

Întregul interviu de ieri cu Horia Teodorescu președintele Consiliului Județean Tulcea poate fi urmărit aici:

Ilustrație: turism-dobrogea.ro

Leave a Reply

Close Menu