Rafila: Vaccinul anti-COVID va fi făcut o dată pe an, ca şi la gripă

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila afirmă că vaccinul anti-COVID trebuie adaptat noilor tulpini şi că, pe viitor, el va fi făcut o dată pe an, ca şi la gripă, a declarat ministrul aseară la un post de știri, relatează news.ro. Totodată, Rafila crede că administrarea de doze din acelaşi vaccin la intervale scurte poate duce la “suprastimularea” sistemului imunitar!

Alexandru Rafila a comentat, aseară, afirmaţiile lui Marco Cavaleri, şeful Strategiei Vaccinurilor la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), care susţinea că inocularea de doze repetate de vaccin anti-COVID după cea de booster poate supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor şi duce la oboseală în rândul populaţiei.

Probabil că se referea la suprastimulare, dacă administrăm doze din acelaşi vaccin la intervale tot mai scurte de timp şi cred că are dreptate, pentru că nu se referea la doza a treia, de booster, ci de la o potenţială doză a patra. S-a discutat în unele state referitor la această doză, unii au recomandat-o exclusiv la persoanele cu deficienţe imunologice pentru că răspund mai greu la vaccinare, dar în mod evident că un vaccin care demonstrează în momentul de faţă că nu previne decât în mică măsură transmisibilitatea – e adevărat că previne formele grave şi decesul – trebuie adaptat noilor tulpini circulante şi lucrul ăsta îl vedem şi la gripă. În fiecare an, facem o dată pe an, nu de două sau de trei ori pe an vaccin gripal şi lucrul ăsta probabil că se va întâmpla şi cu acest vaccin împotriva noului coronavirus, care de fapt e nou tot timpul, vedeţi, apar tulpini mutante care scapă răspunsului imun generat de vaccinul care a fost dezvoltat pentru varianta iniţială

a spus Alexandru Rafila, la Antena 3.

În ceea ce priveşte opiniile conform cărora se poate ieşi din pandemie prin infectarea în masă care duce la obţinerea unei imunităţi pe scară largă după infectare, Rafila este de părere că transmiterea virusului trebuie încetinită prin respectarea măsurilor sanitare de protecţie.
Eu ceea ce cred este că trebuie să încetinim transmiterea şi pentru asta trebuie să luăm măsuri. Utilizarea măştii este una dintre ele, pentru că, până la urmă, este o barieră mecanică care previne în bună măsură transmiterea. Protecţia celor bătrâni trebuie făcută, pentru că ea este asigurată pe de o parte de vaccinare şi pe de altă parte de contactul cu ei, care trebuie să fie precaut
a afirmat aseară ministrul Sănătăţii.

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană (EMA) şi-a exprimat ieri îndoielile cu privire la necesitatea unei a patra doze de vaccin de rapel pentru Covid-19 şi a spus că în prezent nu există date care să susţină această abordare, în timp ce caută mai multe informaţii despre varianta Omicron, care se răspândeşte rapid, transmite Reuters, mai relatează news.ro.

Totodată, reprezentanții EMA au preconizat că răspândirea variantei Omicron a SARS-CoV-2 va transforma Covid-19 într-o boală endemică, cu care oamenirea poate învăţa să trăiască!

Odată cu creşterea imunităţii în rândul populaţiei şi cu omicron va exista multă imunitate naturală, în afară de vaccin şi vom avansa rapid către un scenariu care va fi mai aproape de endemic

Nimeni nu ştie exact când ne vom afla la capătul tunelului, dar vom ajunge acolo…

a declarat marţi şeful strategiei de vaccinare la EMA, cu sediul la Amsterdam, Marco Cavaleri.

(Surse: news.ro, stirileprotv.ro, Sursă foto: antena3.ro, euractiv.ro)

Leave a Reply

Close Menu