Proiectele europene devin mai costisitoare pentru Consiliul Judeţean Tulcea

Consilierii judeţeni din Tulcea au aprobat vineri, 28 ianuarie, în şedinţă ordinară, suplimentarea cu peste 51 de milioane de lei a bugetelor alocate iniţial pentru realizarea unor proiecte finanţate din fonduri europene, aceste cheltuieli suplimentare urmând să fie susţinute dintr-un credit bancar, relatează Agerpres.

Suma este necesară pentru realizarea proiectelor europene care vizează modernizarea Falezei și a portului Tulcea, a Ambulatoriului Spitalului Judeţean Tulcea, a Spitalului de boli contagioase, a secţiei TBC a Spitalului, pentru reabilitarea termică a clădirii Ambulanţei, a unei clădiri a Consiliului Judeţean de pe strada Gavrilov Corneliu şi pentru modernizarea şi reabilitarea termică a Şcolii gimnaziale nr. 14 din municipiul Tulcea.

Pentru anul acesta, nu sunt probleme financiare. Acum se discută despre contractarea unui credit şi mare parte din sumele prevăzute în hotărâri va fi asigurată din credit

a declarat Nicu Mihai, directorul executiv Accesare Fonduri şi Implementare din cadrul Consiliului Județean Tulcea.

Actualizarea devizelor generale ale obiectivelor de investiţii este necesară în contextul majorării preţurilor la materialele de construcţie şi s-a realizat în baza unei formule stabilite în contractele de execuţie a lucrărilor, se precizează în hotărârile adoptate.

În urmă cu un an, consilierii judeţeni au aprobat o hotărâre prin care preşedintele instituţiei, Horia Teodorescu, a fost mandatat să negocieze contractarea unui împrumut în valoare totală de 28 de milioane de lei, pentru asigurarea cofinanţării şi prefinanţării unor proiecte europene. Printre proiectele prevăzute în hotărârea adoptată acum un an se află şi unele pentru care vineri consilierii judeţeni au adoptat decizii de actualizare a indicatorilor tehnico-economici.

Sursă info: agerpres.ro, administratie.ro

Leave a Reply

Close Menu