Învățământul dual și profesional, tot mai solicitate în liceele din Tulcea! Agenții economici vor să califice profesional peste 500 de elevi!

Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a organizat astăzi ședința privind analiza și avizarea numărului de locuri pentru învățământul profesional de stat și învățământul dual, în următorul an școlar 20222023.

Au participat membrii CLDPS Tulcea, reprezentanți ai CNDIPT, ai operatorilor economici care au solicitat școlarizare în învățământul dual, ai unităților administrativteritoriale pe raza cărora sa solicitat școlarizarea acestui program de formare, precum și directorii unităților de învățământ implicate ca parteneri.

Ar putea fi o imagine cu 12 persoane, ecran şi text care spune „Valeriu Mar inescu Sultan Cristina & Camera Comert Tulcea 4 Consiliul A Mihalcea Inspectoratul Școlar Județea... ADRIAN COJOCARU Umane Promex StefanILIE 4 Luminita Turcu Daniela Camelia 1976 Marilena Apolon Liceul Tehnologic M MarianaF 1 CLDPS Analiza avizare locur înv dual p... AnnaAnna”

Ar putea fi o imagine cu 9 persoane, ecran şi text care spune „Luminita urcu A Inspectoratul Scolar Județea... Anna Anna Aurica Mihalcea ValeriuMarinescu Valeriu A Tehnologic 4 ADRIAN COJOCARU SultaC Camera Comert Tulcea MarilenaApolon Marilena M Petcu Lucretia p Mari MarianaF A proiecte tulcea 12:06 Û Andrian Dar gheorghe gheorghevacaru vacaru Tu”

La nivelul județului Tulcea, două companii au solicitat școlarizarea în învățământul dual:

  • S.C. Vard  Tulcea S.A. 72 de locuri/ 3 clase, la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Tulcea, domeniul de pregătire Mecanică, calificările profesionale: Sudor (24 locuri) și Tubulator naval (48 locuri) și
  • S.C. Promex S.A. Brăila 28 locuri/1 clasă, la Liceul Tehnologic Măcin, domeniul de pregătire Mecanică, calificarea profesională Strungar.

Un număr de 66 de agenți economici din județ au solicitat școlarizarea a 16 calificări de învățământ profesional, distribuite pe 17 clase, respectiv 408 locuri, la nivelul județului.

La ședință au participat și primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, precum și Gheorghe Văcaru, primarul orașului Măcin, în calitate de reprezentanți ai unităților administrativteritoriale pe raza cărora sa solicitat școlarizarea în învățământul dual.

Potrivit ISJ Tulcea, în cadrul ședinței, care s-a desfășurat online, primarul Ștefan Ilie a promovat inițiativa Primăriei Tulcea de a construi un centru al meseriilor care să atragă tineri nu doar din județul nostru, ci și din cele învecinate, astfel încât să se răspundă, pe plan regional, nevoii de resursă umană calificată pe domenii de pregătire specifice tendințelor de dezvoltare a mediului economic din zonă.

Ar putea fi o imagine cu 8 persoane, ecran şi text care spune „L Luminita Turcu Inspectora Școlar Județean Tulcea AnnaA A Aurica Mihalcea V ADRIANCOJOCARU Valeriu Marinescu Tehnologic StefanILI Consiliul Judetea Camera de Comert Tulcea M SultanCsn ristina 11:30 Marilena Apolon M as avizare locuri înv dual p... MarianaF D Daniela Camelia 1976 Tu”

Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a propus cuprinderea în proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 20222023 a tuturor solicitărilor de școlarizare pentru învățământul dual și profesional, însumând 21 de clase, respectiv 508 locuri. Propunerea a primit avizul tuturor membrilor C.L.D.P.S.

Sursă info și foto: comunicat ISJ Tulcea

Leave a Reply

Close Menu