Angajații pot fi plătiți maximum 24 de luni cu salariul minim

Potrivit  OUG 130/2021, ce a fost publicată sâmbătă 18 decembrie în Monitorul Oficial, angajații pot fi ținuți pe salariul minim cel mult 24 de luni.

OUG 130/2021 a modificat Codul muncii și face referire atât la contractele de muncă nou-încheiate, cât și la cele deja aflate în derulare, notează avocatnet.ro

Prin această modificare, Guvernul a adoptat o soluție care să stopeze „fenomenul” prin care anumiți salariați sunt ținuți ani de zile pe același salariu, singura creștere fiind operată doar pentru că valoarea salariului minim este majorată anual de Guvern.

Dar actul normativ nu prevede și cu cât anume ar trebui să crească salariul după cele 24 de luni.

Prevederile introduse în Codul muncii la art. 164:

„Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată (…) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maximum 24 de luni de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.”

“Prevederile (…) se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă cu o durată de peste 24 de luni.”

(sursa info si foto : avocatnet.ro )

Leave a Reply

Close Menu