Îl sărbătorim astăzi pe Sfântul Andrei, ocrotitorul României

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit astăzi în România atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea Greco-Catolică și Romano-Catolică. Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este sărbătorit de Biserică în ziua de 30 noiembrie. A fost frate al Sfântului Apostol Petru, amândoi fiind pescari de meserie, din Betsaida, cetate aflată pe malul lacului Ghenizaret.

Ce spune Sfânta Scriptură despre Apostolul Andrei:

Sfântul Andrei este primul dintre apostoli care L-a făcut cunoscut pe Hristos, spunând fratelui său Simon (Petru), că L-a aflat pe Mesia: “Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte Hristos). Şi l-a adus la Iisus”. (Ioan 1, 41, 41)

Pentru aceasta Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel dintâi chemat al Domnului.

Sfântul Andrei a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi de la acesta a aflat de întruparea Mântuitorului Hristos. Căci Sfântul Proroc şi Înaintemergător Ioan L-a arătat pe Iisus, zicând: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan, 1, 29).

Atunci Sfântul Andrei, împreună cu un alt ucenic, s-a dus după Hristos: “Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru”. (Ioan 1; 38-40)

Sfântul Apostol Andrei a urmat Mântuitorului, însoţindu-l pe drumurile Ţării Sfinte, ca şi ceilalţi Sfinţi Apostoli. În Ierusalim, Apostolul Andrei a cunoscut şi a fost martor la toate patimile Mântuitorului Hristos, la răstignirea pe cruce şi la Învierea Sa.

Misiunea de creştinare a neamurilor pe care a avut-o Sfântul Apostol a început după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, atunci Sfinţii Apostoli au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire.

Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint.

A fost răstignit din ordinul unui demnitar care îi spunea că din nebunie laudă Crucea, aşa cum din îndrăzneală nu se teme de moarte.

Apostolul a răspuns atunci: “Nu din îndrăzneală, ci din credinţă nu mă tem de moarte. Căci moartea drepţilor este cinstită, iar a păcătoşilor este cumplită. Deci, eu voiesc ca să asculţi taina Crucii, şi cunoscând adevărul să crezi şi, crezând, să-ţi afli sufletul tău”. (Vieţile Sfinţilor)

Iar mai departe, când acesta îl îndemna cu ameninţare să jertfească idolilor i-a spus: “Ascultă, fiule al pierzării, paiule gătit pentru focul cel veşnic, ascultă-mă pe mine sluga Domnului şi apostolul lui Iisus Hristos, că până acum am vorbit cu tine cu blândeţe vrând a te învăţa sfânta credinţă, că doar după cum ai înţelegere, să cunoşti adevărul lepădându-te de idoli, să te închini Dumnezeului Celui ce locuieşte în ceruri. Dar de vreme ce tu petreci în întuneric şi socoteşti că eu mă tem de chinurile tale, apoi găteşte asupra mea chinuri de acelea ce ştii tu că sunt mai grele, căci cu atât voi fi mai bine primit Împăratului meu cu cât mai grele chinuri voi răbda pentru El”. (Vieţile Sfinţilor)

Pe crucea de pe care nu a voit să fie coborât, Sfântul Apostol Andrei se ruga ca sufletul său să fie luat de Hristos şi “o lumină mare din cer l-a strălucit ca un fulger, pe care toţi o vedeau şi de jur împrejur l-a strălucit pe el, încât nu era cu putinţă ochiului omenesc, celui de tină, a privi spre dânsa. Şi a petrecut acea lumină cerească strălucindu-l ca la o jumătate de ceas; şi când lumina a dispărut, atunci şi Sfântul Apostol şi-a dat sufletul său cel sfânt şi împreună cu dânsa s-a dus ca să stea înaintea Domnului”. (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în şedinţa din mai 1995, ca ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roşie, între sfinţii mari ai Ortodoxiei.

În anul 1997, Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească naţională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001, datorită evlaviei poporului drept-credincios faţă de Sfântul Apostol Andrei. De asemenea, Sfântul Apostol Andrei a fost ales drept ocrotitorul Catedralei Naţionale – Catedrala Mântuirii Neamului.

Peștera Sfântului Andrei din Dobrogea, principalul loc de pelerinaj din țară în această zi:

Potrivit Tradiţiei Bisericii, când apostoșii au tras la sorți locurile unde urmau să propovăduiască creștinismul, Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sortul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea.

(Apostolul Andrei predicând în Dobrogea, frescă Grigore Popescu)

Așa a început Sfântul Apostol Andrei prin a predica Evanghelia în Asia Mică. De acolo a venit în ținuturile dintre Dunăre și Marea Neagră și i-a creștinat pe strămoșii noștri geto-daci. Așa a ajuns să fie denumit protectorul neamului românesc.

Tradiţia şi folclorul românesc amintesc despre prezenţa Sfântului Apostol Andrei în părţile Dobrogei, unde apostolul şi însoţitorii săi şi-au găsit loc de odihnă într-o peşteră. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfinţit acest aşezământ cu numele de “Peştera Sfântului Apostol Andrei”. În prezent în acest loc a fost ridicat un complex monahal, “Mănăstire Sfântului Apostol Andrei”.

Așadar, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia, dar și în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre. Sfântul a ajuns în locurile noastre în jurul anului 55 d Hr.

Fără îndoială că Sfântul Apostol Andrei nu s-a mărginit numai la predicarea Evangheliei și la botezul celor pe care i-a adus la Hristos dintre grecii și geto-dacii din teritoriile amintite, ci el a hirotonit pe unii dintre ei ca episcopi și preoți, așa cum făcea si Sfântul Apostol Pavel în călătoriile sale misionare. Numai așa se poate explica faptul că cea mai veche episcopie cunoscută pe teritoriul țării noastre este cea de la Tomis (Constanța de azi).

În sprijinul evanghelizării teritoriilor de pe țărmul apusean al Mării Negre de către Sfântul Andrei vin și unele colinde, legende și obiceiuri din Dobrogea și din Basarabia, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una dintre aceste colinde pomenește de “schitul” sau “mănăstirea” lui Andrei. Există apoi câteva nume de ape și locuri ca “Pârâiașul Sfântului Andrei”, “Apa Sfântului” sau “Peștera Sfântului Andrei”, care se vede și azi în hotarul comunei Ion Corvin, în apropiere de granița româno-bulgară.

Sfântul Andrei – Superstiții despre o noapte cu magie, strigoi, usturoi și poezie:

Noaptea sfântului Andrei este o noapte magică în care sprirtele rele circulă libere, iar lupii vorbesc cu glas de om și spun lucruri înfiorătoare. Cel puțin așa spuneau credințele populare și puține sărbători sunt atât de bogate în superstiții precum ”Sântandreiul”.

  • În credința populară, noaptea de 29 spre 30 noiembrie era numită Noaptea Strigoilor care era o noapte de spaimă, fiindcă se credea că spiritele morților ies din morminte și se iau la bătaie cu ”strigoii vii”. Cei mai periculoși strigoi erau vârcolacii despre care se credea că ar locui în văzduh, printre nori sau deasupra norilor. Ei erau considerați ”răspunzători” pentru eclipse pentru că ”ar mușca” din Lună sau din Soare
  • Pentru că se credea că spiritele morților ”mișunau” în noaptea de Sântandrei se făceau diverse ”acte de divinație” Spre exemplu fetele credeau că îți pot afla ursitul și calitățile sale.
  • În credințele populare din multe locuri din lume se credea că usturoiul are puteri binefăcătoare: în Grecia în Scandinavia, în Nordul Germaniei, în Asia Mică și în America Centrală.

* Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, mitropolit al Transilvaniei, s-a născut în Mişcolţi (Miskolc), Ungaria, la 20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809, într-o familie de macedo-români din Balcani. Studiile gimnaziale le-a făcut la Miscolţi şi Pesta, cele superioare – filosofie şi drept – la Universitatea din Pesta (1826-1829), iar cele de teologie la Seminarul Ortodox din Vârşeţ (din 1829).

După terminarea studiilor teologice, a intrat în mănăstirea sârbească “Hopovo”, unde a fost tuns în monahism sub numele de Andrei (24 octombrie 1833); hirotonit ierodiacon (februarie 1834); ieromonah (29 iunie 1837).

În 1846, a fost numit vicar general al Episcopiei Ardealului, cu sediul la Sibiu; ales episcop în 1847. A fost numit arhiepiscop şi mitropolit al reînfiinţatei Mitropolii a Transilvaniei, în 1864, stabilindu-şi reşedinţa la Sibiu.

Mitropolia Transilvaniei, cu cele două eparhii sufragane, Arad şi Caransebeş, a fost reînfiinţată în 1864. După acest eveniment, Andrei Şaguna a convocat un sinod la Sibiu (1868) care a aprobat statutul organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania. Principiile fundamentale ale acestui statut, autonomia faţă de stat şi sinodalitatea (participarea laicilor alături de clerici la conducerea bisericii), au stat la baza statutului de organizare al BOR din 1925 şi al celui din 1948.

A fost primul preşedinte al “Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român” (ASTRA, 1861-1866). A întemeiat ziarul ‘Telegraful Român, gazetă politică industrială, comercială şi literară’, în anul 1853.

Îndrumător şi sprijinitor al preoţimii şi al credincioşilor, ctitor de biserici şi şcoli; a fost ales membru de onoare al Societăţii Academice Române la 7 septembrie 1871.

A fost deosebit de activ pe plan politic, îndeplinind un rol de seamă în anii 1848-1849. A fost preşedinte al Marii Adunări Naţionale româneşti de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj din 3/15 mai 1848, delegat de Adunare să prezinte revendicările româneşti împăratului la Innsbruck, Olmiitz şi Viena, apoi Guvernului din Pesta.

În anii următori, a prezentat în mai multe rânduri memorii către împărat, cu doleanţele naţiunii române. După 1860 a fost membru în Senatul imperial din Viena, în perioada 1863-1865 a fost deputat în Dieta Transilvaniei, copreşedinte al Conferinţei naţionale-politice a românilor de la Sibiu (1861) şi al Congresului naţional al românilor de la Alba lulia (1863).

După crearea statului dualist austro-ungar (1867), a fost mentorul direcţiei “activismului” în viaţa politică a românilor transilvăneni, îndrumător şi sprijinitor al preoţimii şi al credincioşilor.

Mitropolitul Andrei Şaguna a trecut la cele veşnice la 16/28 iunie 1873, fiind îngropat lângă biserica mare din Răşinari.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna (30 noiembrie) şi Simion Ştefan (24 aprilie) în 21 iulie 2011.

(Sursa: agerpres.ro, hotnews.ro, Sursă foto: europalibera.org)

Leave a Reply

Close Menu