Graffiti uriaș cu Ivan Patzaichin, la stația de metrou de lângă stadionul Dinamo

Un desen mural de mari dimensiuni a fost dedicat marelui campion român la stația de metrou Ștefan cel Mare, relatează sport.ro.

Legendarul Ivan Patzaichin s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani, pe 5 septembrie 2021, după o luptă de 3 luni cu o boală necruțătoare.

Pe 16 septembrie, Metrorex a așezat o placă comemorativă la intrarea în stația de metrou Ștefan cel Mare, aflată peste drum de Stadionul Dinamo, în fața căruia cel mai valoros canoist din istoria României are și o statuie.

În aceste zile, pe unul dintre pereții stației de metrou a fost terminat și un desen mural, care îl înfățișează pe marele campion român, cu înfățișarea sa din tinerețe, într-o canoe și cu pagaia în mână, pe un fond albastru ce simbolizează apa și în fața unei clepsidre răsturnate, semn că acesta a trecut în eternitate.

Patzaichin este o legendă a sportului românesc. Considerat “Cel mai mare canoist de pe planetă al tuturor timpurilor”, Patzaichin a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară (Mexic 1968, Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 și Los Angeles 1984), cucerind șapte medalii (4 de aur și 3 de argint).

A câștigat 22 de titluri la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale și a făcut parte din Clubul Sportiv Dinamo București timp de 43 de ani, 18 ani în calitate de sportiv și 25 ani ca antrenor.

De-a lungul carierei de antrenor, a cucerit peste 150 de medalii olimpice, mondiale și europene. A intrat în folclorul olimpic datorită episodului de la Munchen, din 1972, când a terminat cursa de 1.000m cu pagaia ruptă, apoi i s-a acordat dreptul de a participa la recalificări și a câștigat într-o manieră categorică recalificările, semifinalele și finala.

(Sursă info și foto: sport.ro)

Leave a Reply

Close Menu