Desemnarea lui Dacian Cioloș ca premier, o lovitură de teatru din partea președintelui Klaus Iohannis?

Nominalizarea lui Dacian Cioloș de către Klaus Iohannis pentru funcția de premier este cotată pe scena politică cu șanse mici de reușită, relatează hotnews.ro.

Nominalizarea lui Dacian Cioloș pentru funcția de premier poate fi o cacealma a președintelui Klaus Iohannis. L-a propus pentru că știe că nu va reuși să strângă o majoritate parlamentară în jurul său. Noi suntem în acest joc pentru că președintele ne-a promis că va face tot posibiliul să-l numească din nou premier pe Florin Cîțu

au explicat pentru hotnews.ro surse politice din PNL.

În plus, nominalizarea este cu atât mai ciudată și mai surprinzătoare, cu cât după adoptarea moțiunii de cenzură, săptămâna trecută, președintele Klaus Iohannis a criticat vehement membrii USR, catalogându-i drept principalii vinovați și “iresponsabili care au arunca țara în criză”.

În continuare, liberalii mizează pe faptul că Dacian Cioloș nu ar putea coagula o majoritate parlamentară care să-l susțină pentru scaunul de premier.

De altfel PSD, UDMR și AUR au anunțat, încă de ieri, că nu văd posibilă crearea unei majorități parlamentare în jurul liderului USR.

  • Marcel Ciolacu: “PSD nu va vota niciodată un nou Guvern ZERO… este clar că în actuala conjunctură nu se poate forma o majoritate stabilă care să guverneze eficient România”.
  • Kelemen Hunor, UDMR: “Președintele a făcut ce era de făcut, a văzut că există o majoritate PSD-USR-AUR. Din această majoritate a existat o singură propunere, Dacian Cioloș. Faptele arată că acolo există o majoritate de 281 de voturi. Prima oară trebuie să clarificăm de ce a dat jos Guvernul… Nu poți să spui că astăzi te dau jos, îți dau un pumn în gură și a doua zi te cer de nevastă… oricum dacă UDMR ar susține, nu are majoritate trebuie să găsească și pe altcineva. Dar eu nu cred că va căuta la noi, va căuta unde are majoritate”.
  • George Simion, AUR: “Până la următoarea reacţie, nominalizarea asta pare doar un joc politic… Klaus Iohannis încalcă în momentul ăsta tocmai ceea ce el spune. Nu este o majoritate care să îl susţină pe Dacian Cioloş”.
  • Florin Cîțu: “Responsabilitatea lui Dacian Cioloș, ca premier desemnat, este una imensă. Are acum posibilitatea să negocieze cu partidele care au susținut moțiunea de cenzură (PSD și AUR), pentru a forma majoritatea necesară învestirii unui guvern stabil. PNL va discuta cu domnul Cioloș, după ce acesta va găsi soluția unei majorități împreună cu aliații săi de la moțiunea de cenzură, PSD și AUR”.

Dacian Cioloș are la dispoziție 10 zile să identifice majoritatea parlamentară care să-l susțină. Dacă nu reușește, președintele Klaus Iohannis chemă din nou partidele la consultări și face cea de-a doua nominalizare.

(Sursă info: hotnews.ro, Sursă foto: presidency.ro)

Leave a Reply

Close Menu