Bibliotecarul și coordonatorul ansamblului folcloric de copii din Turcoaia, arestat pentru relații sexuale cu două minore și pornografie infantilă, în formă continuată

Unul dintre cei mai cunoscuți localnici ai comunei Turcoaia este acuzat de procurorii DIICOT Tulcea că a întreţinut relaţii sexuale cu două fete, de 13 şi 15 ani, pe care le-a și filmat. Vorbim de bibliotecarul comunei și totodată cel care coordona de mai mulți ani ansamblul folcloric de copii din localitate, Drăguţa Siliştea. Soția sa este una dintre educatoarele de la grădinița din comună. Individul are și cont de Facebook, iar pe rețelele sociale apărea ca un familist convins.

 

Procurorii DIICOT Tulcea spun că individul le-a batjocorit pe cele două fete din aceeași comună timp de mai multe luni de zile, chiar în timpul pandemiei de COVID-19.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2020 – 2021, inculpatul, în vârstă de 60 de ani, bibliotecar și coordonator al unui ansamblu folcloric de copii, a întreținut relații sexuale cu două persoane vătămate minore, de sex feminin, în vârstă de 13, respectiv 15 ani, în scopul producerii de materiale pornografice.

Primele percheziții în comună au fost făcute pe data de 18 octombrie, când procurorii au descins inclusiv la Căminul Cultural Turcoaia, unde activa bibliotecarul pedofil și unde anchetatorii au găsit filmulețe cu cele două copile.

La data de 18.10.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Tulcea au efectuat un număr de 3 percheziții, una dintre ele având loc la sediul unei instituţii publice, în urma cărora au fost ridicate mai multe sisteme informatice ce conțineau materiale pornografice înfățișând persoanele vătămate minore.

De abia ieri, procurorii DIICOT au dispus măsura reținerii lui și prezentarea în fața judecătorului cu propunere de arestare preventivă. Procurorii DIICOT Tulcea nu precizează în comunicatul lor și ce s-a întâmplat cu bibliotecarul de pe data de 18 octombrie până ieri, dacă a fost cercetat în stare de libertate sau nu.

Cert este că Tribunalul Tulcea a anunțat că bărbatul a fost arestat preventiv:

În temeiul art.223 alin.2 Cod pr.penală cu referire la art.225 Cod pr. penală Dispune arestarea preventivă a inculpatului P.P. pe o durată de 30 de zile, începând cu 26.10 2021 şi până la 24.11 2021, inclusiv. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 313 de lei se va plăti din fondul MJ către BA Tulcea, pentru avocat Leonte Ştefan. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 26.10.2021, orele 13, 25
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  51/2021

Inculpatul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor în formă continuată şi pornografie infantilă în formă continuată. Potrivit ziarului Adevărul, bibliotecarul s-a prevalat de dreptul la tăcere, în fața instanței.

(Sursă info și foto: comunicat DIICOT, adevarul.ro, gds.ro)

Leave a Reply

Close Menu