Preţul de producţie al căldurii în sistem centralizat în municipiul Tulcea va creşte cu circa 300 de lei

Preţul de producţie al căldurii furnizată în sistem centralizat în municipiul Tulcea va creşte de la 560 de lei pe gigacalorie, cât este în prezent, la 850 de lei pe gigacalorie, a declarat ieri, primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, la finalul şedinţei Consiliului local, relatează Agerpres.

Propunerea de majorare a preţului a fost transmisă Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) care până în momentul de faţă nu a transmis un răspuns autorităţii locale.

Preţul gigacaloriei creşte ca urmare a faptului că preţul energiei electrice a crescut cu 15%, iar cel al gazului cu circa 30%. Asta duce ca preţul gigacaloriei, grosso-modo, să ajungă la circa 800 de lei anul acesta. Noi am trimis preţul la ANRE, iar propunerea a fost de circa 850 de lei pe gigacalorie

a declarat primarul Ştefan Ilie.

La fel ca în anii trecuţi, autoritatea locală doreşte să subvenţioneze gigacaloria, astfel încât populaţia să plătească 50% din preţul căldurii.

Noi am solicitat (autorităţilor naţionale, n.red.) 20 de milioane de lei doar pentru subvenţia Energoterm SA (societatea care furnizează agentul termic, n.red.). Nu ştim dacă vom primi aceşti bani. Din bugetul local, noi avem patru milioane de lei pentru subvenţie

a mai spus primarul Ştefan Ilie.

El a amintit că, pe lângă subvenţie, persoanele cu venituri reduse pot beneficia de un ajutor de încălzire stabilit la nivel naţional.

În timpul şedinţei Consiliului local al municipiului Tulcea, aleşii urbei au aprobat Strategia de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiului Tulcea.

Pe termen scurt ar trebui să mergem pe centrale de cvartal, să nu mai plătim certificate verzi. Dacă anul trecut am plătit 54 de euro, ieri am primit informaţii că certificatele sunt 64-64 de euro anul acesta, şi cum avem de plătit cam 10.000 anul acesta, asta înseamnă peste 600.000 de euro. Pe termen lung, trebuie să ne gândim la o variantă de cogenerare

a declarat directorul general al societăţii Energoterm SA, Răzvan Teodoru.

Societatea Energoterm SA este singurul furnizor de căldură în sistem centralizat din municipiul Tulcea şi are circa 9.000 de abonaţi.

Sursă info: agenția Agerpres

Leave a Reply

Close Menu