Educație rutieră cu elevii Școlii Sarinasuf

Elevii Școlii Sarinasuf au avut parte ieri de vizita polițiștilor rutieri tulceni!

Reprezentanții Serviciului Rutier, Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Tulcea au mers la Școala din Sarinasuf să-i învețe pe copiii de acolo cum să prevină accidentele rutiere în care pot fi implicați.

14 elevi din cadrul Școlii Sarinasuf au participat la acțiunea rutieră. În cadrul întâlnirii, copiii au învățat semnele de circulație și regulile de traversare a străzii.

Activitatea a avut drept obiectiv formarea abilităților, competențelor și comportamentului rutier responsabil, în calitate de pietoni.

La final, copiii au promis că vor adopta o conduită preventivă pe stradă și vor atrage atenția părinților despre necesitatea respectării legislației rutiere, pentru a fi toți în siguranță.

Cei mici au primit și pliante cu recomandări preventive pentru trafic rutier în siguranță.

(sursă info și foto: comunicat IPJ Tulcea)

Leave a Reply

Close Menu