Agresiv cu paznici, jandarmi și medici, un individ din Suceava s-a ales cu dosar penal, după ce a vrut să intre pe șantierul de pe faleză
Un individ a sunat ieri la 112 și a cerut sprijinul autorităților, pe motiv că a fost agresat de agenții de securitate din zona unde faleza se află în construcție și este închisă circulației, transmite IJJ Tulcea într-un comunicat de presă.
Altercația a avut loc pe strada Inginer Dumitru Ivanov din municipiul Tulcea, în imediata apropiere a zonei unde se află Vama Tulcea. Individul a încercat să pătrundă într-o zonă restricționată, unde se execută lucrări de reabilitare a falezei și a avut un conflict cu doi paznici.
La fața locului a ajuns un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea.
Jandarmii au identificat apelantul, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, cu domiciliul în județul Suceava, care se afla într-o stare vădită de ebrietate, având un comportament agresiv și nedorind să coopereze cu forțele de ordine.
Jandarmii au observat că bărbatul prezenta o iritație la nivelul ochilor, suferită probabil în urma aplicării unui spray iritant lacrimogen, astfel că au solicitat prezența unui echipaj medical la fața locului.
Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Tulcea, unde, de asemenea a adoptat un limbaj verbal agresiv față de echipajul medical, tulburând buna desfășurare a activităților.
La fața locului, a fost identificat și agentul de securitate reclamat, care a declarat că, în timp ce se afla în timpul serviciului, a observat un bărbat care încerca să pătrundă în zona restricționată a șantierului, iar în momentul în care l-a rugat să părăsească zona, acesta a devenit agresiv, aruncând cu pietre și adresând expresii jignitoare.
La un moment dat, bărbatul a fost îndepărtat, însă a revenit mai agresiv, astfel că în sprijinul agentului de securitate, a venit un coleg, care la rândul lui a fost amenințat cu acte de violență. Acesta din urmă i-a pulverizat bărbatului agresiv spray iritant lacrimogen în zona ochilor.
Ca urmare a degenerării situației, jandarmii tulceni au întocmit pe numele bărbatului din Suceava actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.

Leave a Reply

Close Menu