România înregistrează cel mai lung val de caniculă

România înregistrează cel mai lung val de căldură, respectiv 15 zile în la rând în care temperatura de 35 de grade Celsius a fost depășită!

Anunțul a fost făcut de directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, la Digi24.

Potrivit acesteia, valurile de căldură vor fi tot mai dese și tot mai lungi în țara noastră.

“Zona de sud și sud-est a Europei a fost marcată de acest val de căldură persistent, de lungă durată și într-adevăr și noi înregistrăm în țara noastră cel mai lung val de căldură ca număr de zile consecutive. Vorbim de 15 zile consecutive în care temperaturile – în partea de vest, în partea de sud-sud-est a țării – au depășit 35 de grade Celsius, iar în cele mai călduroase zile din iulie, de la sfârșitul lunii, 28-29-30-31 iulie, ne-am apropiat de valori de 40 de grade”, a declarat directorul ANM, Elena Mateescu.

Potrivit specialistei, în istoria înregistrărilor meteorologice, cele mai puternice intervaluri de căldură până în prezent, ca valori de temperatură, au fost în 2000, 2007, 2012 și 2015! Acum, în 2021, avem un record nu numai ca durată de zile consecutive, dar a fost emis și cel mai timpuriu cod roșu de caniculă, în ultima decadă a lunii iunie, mai precis în 24-25 iunie, pentru județele din partea de vest-nord-vest a țării.

Mai mult, începutul lunii august concurează cu succes la titlul de cel mai călduros din România. Iar după valul de caniculă sunt de așteptat, de săptămâna viitoare, fenomene meteo ce pot fi violente, a mai explicat la Digi24 directorul ANM, Elena Mateescu.

(sursă info și foto: digi24.ro)

Leave a Reply

Close Menu