Peste 400 de liceeni tulceni, înscriși la a doua sesiune a Bacalaureatului

Peste 400 de absolvenți ai clasei a XII-a, așteptați la a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat (sesiunea august-septembrie 2021)! La nivel național s-au înscris aproape 39.000 de candidaţi, majoritatea din promoţia curentă!

A doua sesiune a examenului național de Bacalaureat, începe astăzi, 16 august, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 17 august, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 18 august, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării. Ultima probă scrisă, proba la Limba și literatura maternă, este programată joi, 19 august.

Examenul în județul Tulcea este organizat în 4 centre.

Potrivit inspectorului școlar general de la ISJ Tulcea, Viorica Pavel, pentru susținerea probelor scrise s-au înscris în total 422 de candidați, dintre care 264 de candidați din promoția curentă, respectiv 158 de candidați din promoțiile anterioare.

Probele scrise încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Lucrările scrise pot fi elaborate într-un interval de lucru de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme şi desene vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice tip de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Toate măsurile de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-19 valabile la prima sesiune se aplică şi acum, la cea de a doua sesiune a bacalaureatului.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, va avea loc în data de 31 august (până la ora 12:00). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00. Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).

În prima sesiune a Bacalaureatului, rata de promovare în județul Tulcea a fost de peste 64%. Au promovat atunci 770 de candidați, dintr-un total de 1199 elevi prezenți. Totuși, niciun candidat nu a reușit să obțină media 10.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, declara după prima sesiune a Bacalaureatului că la nivel național aceasta este ”cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani, cu excepția anului 2017”.

Leave a Reply

Close Menu