Fraudă în magazine din Ciucurova, Smârdan, Măcin și Niculițel

Mai multe societăți comerciale din Ciucurova, Smârdan, Măcin și Niculițel au fost amendate în acest weekend pentru fraudă fiscală și nerespectarea măsurilor anti-COVID!

Acțiunea a fost făcută de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea, împreună cu polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin, în vederea prevenirii, descoperirii și combaterii ilegalităților în domeniul economic.

Au fost verificate 11 societăți comerciale din localitățile Ciucurova, Smârdan, Măcin și Niculițel și aplicate 12 sancțiuni în valoare totală de 29.200 de lei!

7 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea obligativității operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 2 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991 și 3 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor dispuse în actualul context pandemic.

Totodată, în cadrul acțiunii, polițiștii au confiscat 1.465,76 de lei.

Astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare, scopul acestora fiind acela de a preveni abaterile de la normele legale în vigoare, transmite IPJ Tulcea într-un comunicat de presă.

(foto arhiva)

Leave a Reply

Close Menu