Anchetă în Caraorman! Femeie găsită moartă în fântână!

Pompierii tulceni au fost solicitați aseară să intervină în satul Caraorman, pentru a recupera dintr-o fântână trupul unei femei.

“În seara zilei de 10 august a.c., prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină pentru recuperarea unei persoane căzută în fântână, la o adâncime de aprox 3 m în comuna Crișan, localitatea Caraorman. La locul intervenție s-au deplasat 4 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea cu o ambarcațiune de căutare – salvare( SAR). O femeie, în vârstă de 57 de ani, a fost extrasă cu accesoriile din dotare, fără semne vitale. A fost declarată decedată de către echipajul SAJ de la locul intervenției, apoi predată în vederea cercetării cauzei, organelor abilitate.”, precizează ISU Delta Tulcea într-un comunicat de presă.

Femeia în vârstă de 57 de ani era căutată de aproape 24 de ore. De-abia aseară în jurul orei 19.00 a fost văzută în fântână fără suflare și s-a sunat la 112.

“Referitor la aspectele semnalate, vă facem cunoscut faptul că polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,Ucidere din culpă”, în cazul femeii de 57 de ani, găsită decedată în fântâna din curtea locuinței sale de pe raza localității Caraorman.”, a declarat pentru Radio Delta, purtătoarea de cuvânt a IPJ Tulcea, Nanu Ioana Maria.

Neoficial, femeia nu prezenta urme de violență. Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Tulcea pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

(sursa foto: Libertatea)

Leave a Reply

Close Menu