Românii în Bulgaria, în vacanță, fără nicio restricție!

Bulgaria elimină restricțiile pentru români până la sfârșitul sezonului! Turiștilor români li se cere doar actul de identitate sau pașaportul în Bulgaria, până la finalul sezonului, indiferent de situația epidemiologică.

Guvernul Bulgariei a anunțat o serie de modificări privind accesul străinilor pe teritoriul țării vecine, în contextul pandemiei covid-19, anunță Travel Planner.

Așa cum prevede Ordinul oficial, “țări cu care Republica Bulgaria a ajuns la un acord reciproc pentru libera circulație a cetățenilor și a persoanelor cu statut de reședință permanentă, pe termen lung, și a membrilor familiilor lor, la sosirea din cealaltă țară: România”.

După cum subliniază textul de lege, România este unica țară pentru care se face o excepție.

“În ultima perioadă, oamenii erau nehotărâți să-și rezerve o vacanță spre sfârșit de august sau septembrie, din cauza posibilității introducerii unor restricții. Iată că avem decizia autorităților din Bulgaria în privința turiștilor români, de eliminare a oricăror restricții, care vine la timpul potrivit și astfel credem că interesul va fi crescut până la finalul sezonului estival. Până pe 7-8 august, gradul de ocupare pe litoralul bulgăresc este extrem de ridicat, iar turiștii români trebuie să știe că foarte greu mai pot găsi locuri. Tocmai de aceea, recomand rezervările după 10-15 august, când vorbim de tarife mai bune, de oferte speciale cu până la 30% reducere și de o relaxare mai mare a gradului de ocupare”, declară Sebastian Constantinescu, directorul general al firmei, notează Mediafax.

Acesta recomandă mai ales luna septembrie, pentru că reducerile sunt atractive, vremea este foarte bună, iar anul trecut vânzările au mers foarte bine până spre 20 septembrie.

Acest an a marcat o creștere importantă a interesului românilor față de litoralul bulgăresc.

La ora actuală, se remarcă un interes crescut față de stațiunea Sunny Beach.

(sursa info: DcNews.ro, sursa foto:Travel Planner)

Leave a Reply

Close Menu