Noi restricții de circulație în județul Tulcea!

Din cauza caniculei, în acest weekend, dar și luni, autovehiculele mai mari de 7,5 tone au restricție de circulație între orele 10.00-20.00, pe toate drumurile din județ, anunță Consiliul Județean Tulcea pe pagina sa de socializare!

Așadar, Sâmbătă, duminică și luni (31 iulie-2 august), în intervalul orar 10:00-20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga rețea rutieră de drumuri județene din județul Tulcea.

Aceste restricții au fost instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

Măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului „poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe drumurile din judeţele afectate de codul portocaliu.

Restricțiile nu sunt valabile și pentru autovehiculele care asigură:
• transporturile de persoane;
• transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
• vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
• transporturi funerare;
• transporturi poştale;
• transporturi de echipamente de prim ajutor;
• transporturi pentru distribuire de carburanţi;
• transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
• transporturi pentru tractări vehicule avariate;
• transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
• transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
• transporturi apă îmbuteliată;
• transporturi produse provenite din exploatări agricole;
• transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.”

“Pe parcursul următoarelor zile vom reveni cu alte noi comunicate, în funcţie de avertizările meteorologice emise de A.N.M. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri județene pot fi obţinute de la Consiliul Județean Tulcea, la numerele de telefon 0240 502232 și 0240 502231”, mai precizează instituția pe pagina sa de socializare

Leave a Reply

Close Menu