Încă un bloc de pe Gării reabilitat cu bani de la ITI Delta Dunării!

Ministrul Cseke Attila, a semnat contractul de finanțare pentru eficientizarea energetică a blocului 3 situat pe strada Gării, nr. 6, din municipiul Tulcea, a anunțat recent Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, informează ADI ITI Delta Dunării pe pagina sa de socializare.

Investiția se face cu bani europeni prin mecanismul financiar ITI și are o valoare de aproximativ 260.000 de euro. Urmează să fie parcursă procedura pentru achiziția lucrărilor.

Lucrări similare se află deja în desfășurare pe strada Gării, la blocurile 12, 7 și 4. Toate aceste investiții sunt finanțate prin mecanismul financiar ITI.

Măsurile de intervenție vor asigura îmbunătățirea eficienței energetice în special prin lucrări de izolare termică și hidroizolare a anvelopei clădirii (pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu superior, planșeu peste subsol), șarpantelor, reabilitarea și modernizarea instalaţiei de distribuţie si colectare apă, parte comună.

Din totalul cheltuielilor, un procent de 60% este acoperit din Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat. Din bugetul local va fi asigurată, în primă fază, diferența de 40%, reprezentând contribuția beneficiarului.

„Suma va fi recuperată de la asociațiile de proprietari într-o perioadă de 10 ani. Astfel, o garsonieră va avea de plătit o sumă de aproximativ 55 lei/lună, iar un apartament cu două camere, o sumă de 85 lei/lună”, a precizat Primăria pentru ADI ITI Delta Dunării.

Leave a Reply

Close Menu