Poliţiştii de frontieră tulceni au eliberat 2 păstrugi prinse în plase neautorizate la pescuit

Ieri, 27.06.2021, pe timpul executării unei misiuni de supraveghere în zona de competentă, echipajul unei ambarcaţiuni din cadrul Grupului de Nave Sulina a observat, în zona Golfului Musura din cadrul Rezervației Biosfera Delta Dunării, mai multe plase de pescuit tip multifilament și cum nu au fost identificate persoane implicate în această activitate infracţională, uneltele neautorizate la pescuit au fost scoase din apă, fiind astfel descoperite două exemplare de păstrugă, specia sturion, prinse în plase ce au fost eliberate în mediul natural acvatic, conform unui comunicat al Gărzii de Coastă emis azi.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că lungimea totală a setcilor este de 540 metri, iar cele două exemplare de peşte, care cântăresc în total aproximativ 5kg, erau vii, fiind eliberate mediului natural acvatic.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “pescuit cu unelte neautorizate ” și “pescuit al sturionilor pe teritoriul României, din habitatele piscicole natural, fără respectarea prevederilor legale în vigoare”, fapte prevăzute de art 64, din O.U.G. nr. 23/2008, actualizată, plasele fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Leave a Reply

Close Menu