”PIATRA DE ZAHĂR”, prima carte a unei adolescente din Tulcea

Iris Alexandra Vavilov are 17 ani, este elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Tulcea dar și membră a Organizației de Tineret CELISEA, pe lângă studiu și participarea la mai multe concursuri și olimpiade naționale și internaționale, găsindu-și timp și pentru activități de voluntariat, după cum apare pe pagina oficială a Institutului de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea, care ne invită să participăm la lansarea primei cărți scrisă de această adolescentă din Tulcea, volumul ”PIATRA DE ZAHĂR”, ce contine 57 de povești scrise în anul pandemic 2020.

Evenimentul va avea loc vineri, 18 iunie 2021, ora 18.00, la Casa Avramide din str. Progresului, nr. 32.

“Dacă alegi să citești „Piatra de zahăr”, vei avea ocazia să cunoști un „copil” care evoluează odată cu lectura. Iar dacă vrei să înveți câte puțin din spiritualitate, psihopatie sau filosofie, într-o manieră comică și realistă, ușor de citit, cartea ți se va potrivi ca o mănușă! În carte vei găsi 57 de povești care te vor ajuta să fii dulce ca zahărul și tare ca piatra. Cartea este destinată tuturor vârstelor și tuturor oamenilor care vor să spună „stop” pentru câteva momente și să se aventureze împreună cu Amy într-o lume văzută din prisma mea.” a scris Iris Alexandra Vavilov.

Despre efortul de a scrie, autoarea spune: “La o carte muncești nu doar cu mintea, ci și cu inima. E greu, foarte greu să scoți din tine stările și să le pui la microscop, să le examinezi ca pe un pacient oarecare, deși știi că sunt parte din tine…”

Leave a Reply

Close Menu