Azi sunt sărbătoriți Sfinţii Mucenici de la Niculiţel – jandarmii sunt la datorie

Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel, ce fac parte din grupul de 36 de mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul țării noastre, în vechiul Noviodunum, Isaccea de azi, între secolele al III-lea și al IV-lea, sunt praznuiti în Biserica Ortodoxă Română pe 4 iunie, potrivit site-ului crestinortodox.ro.

Moastele Sfintilor martiri Zotic, Atal, Camasie si Filip , despre care se crede că erau ostași în armata romana, dar, pentru credința lor în Hristos, au fost osândiți la moarte prin tăiere cu sabia, au fost descoperite în anul 1971, când datorită ploilor abundente, pârâul Niculiţel a inundat şi a scos la lumină o criptă sub vechea temelie a bisericii din secolul IV, în care se aflau, într-un sicriu comun, aceste moaşte, care mai apoi, au fost aşezate în patru racle de lemn şi depuse în biserica Mănăstirii Cocoş, aflată la 6 kilometri distanța de Niculitel și la aproximativ 35 de kilometri (vest) de municipiul Tulcea.

Cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătoarea Sfinților Martiri, jandarmii tulceni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul slujbei religioase oficiate la Basilica paleo-creștină (Cripta Martirică), după cum ne-a transmis IJJ Tulcea.

Pentru a evita producerea unor incidente, Jandarmeria Tulcea recomandă persoanelor care participă la manifestarea religioasă, să manifeste răbdare și să adopte un comportament civilizat, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să respecte recomandările forțelor de ordine, să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale, să evite aglomerația, să păstreze distanța fizică și să respecte măsurile de protecție sanitară

Leave a Reply

Close Menu