Peste 194 000 de lei pentru Parcul arheologic Halmyris-Murighiol
cetatea halmyris, manastirea halmyris

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea (ICEM), în calitate de beneficiar, a semnat cu Institutul Național al Patrimoniului (INP), în data de 11.05.2021, un contract de finanțare nerambursabilă cu obiectul “Parcul arheologic Halmyris-Murighiol. Conservare-restaurare și punere în valoare a Cetății Halmyris”, activitățile derulându-se în cadrul programului Timbrul Monumentelor Istorice, subprogramul Elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru intervenții asupra monumentelor istorice, pentru proiecte care au ca scop protejarea și promovarea monumentelor istorice, valoarea totală a proiectului, inclusiv finanțarea nerambursabilă, fiind de 194.441 lei, conform unui comunicat ICEM Tulcea.

Obiectivele generale ale proiectului sunt conservarea-restaurarea, prezentarea și punerea în valoare în cadrul unui parc arheologic a Cetății Halmyris, primul obiectiv, cel al conservării și restaurării, urmărind păstrarea substanței antice a sitului arheologic pe termen mediu și lung.
Prezentarea și punerea în valoare se bazează pe rezultatele primului obiectiv și asigură accesul publicului la rezultatele cercetării de specialitate, ajutând înțelegerea acestora și conștientizarea valorilor de patrimoniu și identitate existente și care trebuie protejate și păstrate pentru generațiile viitoare.

Principalele capitole ale obiectivului de investiţii propus sunt:
– Conservare şi restaurare;
– Interpretare şi prezentare, reconfigurare, introducerea infrastructurii de vizitare şi expunere (construcţii şi amenajări, expoziţii);
– Reabilitarea infrastructurii de administrare.

Data finalizării proiectului: 30.11.2021.

Leave a Reply

Close Menu