ARTICOLE DIN LUNA mai 2021

De marți, salariații pot renunța la mască dacă sunt vaccinați și sunt maximum cinci într-un birou

31 mai 2021

Din 1 iunie, dacă într-un birou se vor afla maximum cinci persoane, iar toate sunt vaccinate împotriva coronavirusului, masca de protecţie nu va mai fi obligatorie, însă, au avertizat autorităţile, dacă unul dintre ei nu este vaccinat, masca redevine obligatorie. În prezent, purtarea măştii de protecţie este obligatorie într-un birou…

CISTESTE MAI MULT

Stare de alertă: De la 1 iunie vom avea noi măsuri de relaxare, a decis Guvernul

31 mai 2021

Eliminarea obligației de a purta mască de protecție la interior în anumite situații, creșterea numărului de participanți la diverse activități de divertisment, posibilitatea de a organiza evenimente private, precum nunți sau botezuri, redeschiderea piscinelor interioare sau a cluburilor și discotecilor sunt doar câteva dintre măsurile de relaxare ce se vor…

CISTESTE MAI MULT

Peste 1000 de tulceni s-au vaccinat la Maratonul Vaccinării

31 mai 2021

Maratonul Vaccinării Tulcea a debutat vineri în Piața Civica iar la sfârșitul zilei 361 de tulceni au fost imnunizați, dintre care 246 cu vaccinul Pfizer si 115 cu Johnson&Johnson. În a doua zi, au primit vaccin atât adolescenți cât și și adulți de vâste diferite, astfel: * 234 cu vaccinul…

CISTESTE MAI MULT

Podul peste Dunăre Tulcea- Brăila va fi dat în trafic la sfârșit de 2022

28 mai 2021

După cum ne-a reamintit și ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, într-o postare de pe pagina sa de socializare, la începutul mandatului, ministrul a spus că, din cauza întârzierilor din trecut, exista riscul ca Podul de la Brăila să rămână "muzeu", deoarece construcţia podului începuse, însă nu și a drumurilor…

CISTESTE MAI MULT

Prefectura Tulcea condusă azi de elevi!

28 mai 2021

Azi, la sediul Instituției Prefectului - Județul Tulcea, cu prilejul aniversării Zilei Internaționale a Copilului, a avut loc evenimentul ”Prefect pentru o zi” la care au participat elevi din trei clase de ciclul primar de la trei școli din municipiu : Școala Gimnazială „Constantin Găvenea”, Școala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu” și…

CISTESTE MAI MULT

Aveți grija la bunurile personale în aglomerație

28 mai 2021

Jandarmii tulceni, care se aflau azi în Piața Tricolorului (Piata Civica), în misiune de asigurare a ordinii și siguranței publice în zona de desfășurare a evenimentului Maratonul Vaccinării, au fost sesizaţi, în jurul orei 12.00, de către o femeie care a reclamat faptul că i-a fost smulsă, de către un…

CISTESTE MAI MULT

La Maratonul “Tulcea se Vaccinează” s-a introdus și un flux cu serul Johnson&Johnson

28 mai 2021

Azi, în Piața Civică din municipiu, de la ora 8:00, s-a dat startul Maratonului “Tulcea se Vaccinează”, care se desfășoară în aceste ultime 3 zile din săptămână : 28-30 mai și la care sunt așteptate toate persoanele cu vârsta de peste 16 ani cu actul de identitate valabil pentru a…

CISTESTE MAI MULT

Cum se poate crește gradul de conectivitate în zona Deltei Dunării ? – Conferință ANCOM la Tulcea

28 mai 2021

Ieri, 27 mai, s-a desfășurat la Tulcea o conferință dedicată informării publicului cu privire la disponibilitatea serviciilor mobile de voce și internet și riscurile de roaming involuntar în zona Deltei Dunării, organizată de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea, în care s-a…

CISTESTE MAI MULT

Tulcenii care renovează, amendați dacă aruncă molozul altundeva decât la rampa de moloz.

27 mai 2021

Deșeurile provenite din construcții, renovări sau demolări pot fi transportate doar de Servicii Publice. Problema depozitării  a deseurilor din constructii si demolari este una bine cunoscuta, iar depozitarea lor in spațiile destinate deșeurilor menajere, duce deseori la sancțiuni contravenționale. SC SERVICII PUBLICE SA este singurul operator autorizata pentru colectarea si…

CISTESTE MAI MULT

Peste 2.800 de pistoale, depistate în PTF Isaccea

27 mai 2021

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecerea a Frontierei Isaccea au depistat, ascunse într-un camion, condus de un cetăţean ucrainean, 2.850 pistoale pentru care şoferul nu deţinea autorizaţiile legale detransport. În data de 24.05.2021, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, judeţul…

CISTESTE MAI MULT