Vor ajunge mai multe trupe în zona Mării Negre ?

În ultima perioadă apar tot mai multe știri despre situația tensionată dintre Rusia și Ucraina care se manifestă aici aproape, în zona Mării Negre, unde, potrivit unor experți, ar trebui să se desfăşoare mai multe trupe, mai exact în țara noastră și în Bulgaria, “pentru a tine piept Rusiei …şi comportamentului ei dăunător”.

Pe fondul unei Rusii tot mai agresive la frontierele cu Ucraina, două nave de luptă americane vor intra, neprogramat, în zilele următoare, în Marea Neagră, titrează Adevărul, care amintește că “Marea Neagră fierbe încă din 2014”, deoarece în urmă cu aproximativ 7 ani a început în Ucraina un conflict sângeros între separatiştii sprijiniţi de Rusia şi forţele armate ale organelor constituţionale ale Ucrainei. În ultimele săptămâni, oficialii ucraineni au raportat însă concentrarea forţelor ruseşti în regiunea ocupată Crimeea şi în proximitatea teritoriilor controlate de insurgenţii pro-ruşi.

Moscova a negat în mod repetat că ar fi trimis trupe şi arme în sprijinul separatiştilor, dar săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a subliniat că Rusia este liberă să mute trupele pe teritoriul său după cum crede de cuviinţă.

Leave a Reply

Close Menu