Propunere: Șoferii cărora li se suspendă permisul din cauza vitezei își vor putea amâna, în anumite condiții, aplicarea acestei sancțiuni

Șoferii cărora le-a fost suspendat permisul de conducere, timp de 90 de zile, din cauza depășirii vitezei maxime admise cu mai mult de 50 km/h vor putea solicita, o dată pe an, la cerere, amânarea aplicării acestei sancțiuni, conform unei propuneri legislative înregistrate recent la Senat.

 

Potrivit propunerii amintite, se are în vedere completarea OUG 195/2002 în sensul că șoferii care vor fi sancționați cu suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile, pe fondul depășirii vitezei cu mai mult de 50 km/h peste limita maximă admisă, vor avea posibilitatea să își aleagă o altă perioadă în care li se va aplica efectiv sancțiunea pentru fapta constatată de polițistul rutier.

Amânarea se va putea solicita cel mult o dată pe an, printr-o cerere motivată, adresată organelor de poliție competente. Cei care au fost surprinși la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor vor fi singurii care nu vor putea beneficia de această nouă prevedere.

Așa cum se arată în cadrul textului propunerii, această inițiativă legislativă vine în sprijinul șoferilor profesioniști, care ar putea stabili astfel cu angajatorul perioada concediului de odihnă, în funcție de intervalul solicitat prin cererea depusă la poliție pentru aplicarea sancțiunii, astfel încât să nu își piardă locul de muncă.

De asemenea, se menționează că propunerea legislativă vine și în întâmpinarea tuturor șoferilor care, în anumite situații, ar avea nevoie să facă mai multe drumuri decât de obicei și care, prin natura acelor evenimente la care se face referire, nu își pot permite să își piardă permisul de conducere.

(…) sunt situaţii în familiile conducătorilor auto când apare un eveniment neprevăzut şi nefericit, cum ar fi o  înmormântare, sau un eveniment fericit, cum ar fi o nuntă sau un botez, situaţii când este nevoie de multe drumuri cu maşina pentru rezolvarea unor probleme care nu suferă amânare”, se arată în cadrul proiectului.

Conform legislației actuale, pentru abaterea prevăzută de această propunere legislativă, la suspendarea permisului se eliberează o dovadă înlocuitoare a acestuia, cu sau fără drept de circulație pentru 15 zile, în funcție de situație. De asemenea, în acest interval de 15 zile, în care este valabilă dovada eliberată de agentul constatator, șoferii pot alege să conteste procesul-verbal de contravenție în instanță, pe raza localității căreia s-a produs fapta.

Important! Propunerea legislativă trebuie să treacă de ambele Camere ale Parlamentului pentru a fi adoptat. Ulterior, preşedintele statului trebuie să promulge legea, iar proiectul să fie publicat în Monitorul Oficial pentru ca prevederile sale să intre în vigoare.

Leave a Reply

Close Menu