O nouă creștere a ratei şomajului în județul Tulcea

La sfârșitul lunii martie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea erau înregistrați 2841 de șomeri (din care 1362 de femei), rata șomajului fiind de 3,43 %, adică o nouă creștere a acestui indicator comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului înregistrase de asemenea o creștere cu 0,18 pp, de aproape 3 ori mai mare față de cea din prima lună a primăverii, conform unui comunicat al agenției județene citate.

Din totalul de 2841 de șomeri tulceni înregistrați la AJOFM Tulcea, doar aproximativ 34%, adică 976 de persoane erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj.

În ceea ce privește mediul de rezidență, mai mult de 2/3, respectiv 1999 de șomeri, provin din mediul rural iar structura șomajului pe grupe de vârste arată că un sfert din totalul tulcenilor șomeri sunt in grupa de vârstă 40-49 de ani, mai exact 707 persoane.

Ca și luna trecută, șomerii tulceni cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare (29,84%), urmați de cei cu studii liceale(26,04%).

Dar Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea acordă și asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea cuprinderii în măsuri active, fiind vorba de 2229 de beneficiari în primele trei luni ale anului 2021, dintre care 627 şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul instituției, în mare majoritate persoane cu varsta de peste 45 de ani (294), din mediul rural (363) și cele mai multe cu studii liceale (220).

Leave a Reply

Close Menu