Incendiu la etajul unu al unui bloc din municipiu

În această dimineață, în jurul orei 09:05, pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină la un incendiu, anunţat prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, produs la un imobil de locuinţe tip bloc din municipiul Tulcea.

Au intervenit de urgenţă trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă și o autospecială de salvare la înălțime din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la un apartament situat la primul etaj cu flacără și degajare mare de fum.

Pompierii au lichidat imediat incendiul și au acționat pentru evacuarea fumului din apartament. În locuință nu se afla nicio persoană, iar alți 5 locatari din apartamentele învecinate s-au autoevacuat.
Echipajul SAJ Tulcea, prezent la fața locului, a acordat primul ajutor unei femei, în vârstă de 70 ani, care prezenta un atac de panică, fără a se impune transportul acesteia la spital.

În urma producerii evenimentului au fost afectate holul și debaraua locuinței.
Cauza probabilă producerii incendiului este scurtcircuit electric.

Leave a Reply

Close Menu