Amenzi în valoare de 21.500 de lei date ieri

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul IPJ Tulcea, împreună cu polițiști locali și reprezentanți ai autorității locale au acționat, sub coordonarea Instituției Prefectului- Județul Tulcea, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, au fost verificate peste 689 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate aproximativ 1.060 persoane (din care 36 au fost identificate că nu respectă măsurile stabilite) și verificate peste 22 de mijloace de transport în comun. Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 64 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 21.500 de lei.

Pe parcursul activităților de control, polițiștii aduc la cunoștința cetățenilor necesitatea, dar și obligativitatea purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul și gura.

Vă reamintim faptul că polițiștii acționează preventiv, însă față de abaterile de la normele în vigoare vor fi luate măsurile legale care se impun.

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.

Leave a Reply

Close Menu