160 de milioane de lei pentru investiţii în municipiul Tulcea

Încă de când s-a anunţat aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Tulcea pe anul 2021, am putut lua la cunostinţă premiera înregistrată în acest an şi anume faptul că procentul alocat pentru investiții este mai mare decât cel pentru cheltuieli, lucru subliniat atât de primarul oraşului cât şi de managerul municipiului, Nicolae Bibu: “sunt 160 de milioane pentru investiţii și 145 de milioane pe cheltuieli funcţionare.”

 

Unul din aspectele principale în care se va investi în următoarea perioadă, aflat pe primul loc în topul cererilor făcute de tulcenii din municipiu, este reabilitarea străzilor.

Astfel, potrivit celor declarate în cadrul conferinţei de ieri, 14 aprilie, organizată de reprezentanţii Primăriei Tulcea, se doreşte reabilitarea a peste 30 de km de străzi cu bani din bugetul local, fonduri europene dar şi din credite. În acest sens, primarul orașului nostru a dorit să sublinieze că strada nu înseamnă doar asfaltul, ci este vorba de un ansamblu ce include şi utilitățile, ca apa, canal sau gaz metan şi de aceea în această perioadă se realizează o analiză a fiecărei străzi din municipiu din toate punctele de vedere.

Zonele ce vor fi luate în calcul cel mai curand sunt cele în care se află o concentrație mai mare de populație şi după ce acestea vor fi bine puse la punct se poate continua cu celelalte zone, pentru că şi ceilalți locuitori au aceleași drepturi, dar există zone în care s-a construit haotic, nerespectându-se ordinea firească : mai întâi INFRASTRUCTURA (utilitatile) si apoi INVESTITIA, aşa cum se întâmplă în toate țările civilizate şi pentru a nu se continua în acest mod, edilul orașului îi avertizează pe cei ce așteaptă autorizații de construire dar nu au acces la utilități : “Pot aştepta mult şi bine !”

Leave a Reply

Close Menu