Restaurantele și cafenelele din Murighiol și Mahmudia închise până pe 9 aprilie

În comunele Murighiol și Mahmudia incidența a urcat până la 3 la mia de locuitori și Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea a luat decizia ca, de sâmbătă 27.03.2021, ora 00.00, până la data de 09.04.2021, ora 24:00, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, să fie interzisă.

Deasemenea, sunt interzise organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale.

Măsuri s-au luat și în ceea ce privește comunele Somova și Ciucurova. Aici indicele e de 1,5 la mia de locuitori astfel că, activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă în intervalul orar 06.00-22.00, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

foto:arhivă

Leave a Reply

Close Menu