Elevii tulceni sunt invitați să scrie despre sănătate

Biblioteca Județeană “Panait Cerna” Tulcea organizează un nou concurs adresat elevilor din județul nostru, un concurs de poezie intitulat “Sănătatea ta contează!”

Lucrările vor fi expediate în format electronic via e-mail (secretariat@tulcealibrary.ro) pană pe data de 5 aprilie 2021, după cum a anunțat Biblioteca “Panait Cerna” Tulcea pe pagina sa de socializare, ceea ce înseamnă că elevii interesați au la dispoziție aproape o săptămână, pentru ca centralizarea și comunicarea rezultatelor să aibă loc pe data de 7 aprilie 2021 când se sărbătorește Ziua Mondială a Sănătății.

Centrul pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene ”Panait Cerna” a inițiat acest concurs cu intenția de a descoperi și încuraja tinerii care au aptitudini artistice, elevi ai școlilor tulcene indiferent de vârstă, în urma evaluării realizate de președintele juriului, prof. de limba română, Floarea Calenic și de membrii : dr. Ligia Dima, manager Biblioteca Județeană ”Panait Cerna”Tulcea si Moroșanu Daniel, bibliotecar metodist, urmând a fi stabiliți câștigătorii ce vor primi diplome pentru fiecare categorie în parte: premiul I, premiul II, premiul III și mențiune.

”Sănătatea este darul cel mai frumos și mai bogat pe care natura știe să-l facă!” (Michel de Montaigne)

Leave a Reply

Close Menu