Și totuși, ei continuă să salveze

De la intervenția cu probleme de la Constanta, pompierii din toată țara simt presiunea întregii opinii publice asupra lor. Cu toate acestea, ei reușesc să își ducă misiunile la bun sfârșit , contrar declarațiilor cum că ar fi puturoși și indolenți.

Vineri, 19 februarie intervenția promptă a pompierilor a salvat două locuințe din apropierea unei anexe care ardea cu flacară deschisă. Vineri noapte, ‘’puturoșii si indolenții’’ în cooperare cu  polițiștii și ambulanța private Delta au scos din apă un bărbat de 50 de ani care putea intra în hipotermie. Ieri, alți neinstruiți au intervenit în localitatea Hamcearca acolo unde, un tânar a aruncat benzină în sobă pentru a reaprinde focul, neinspirată alegere pentru că întreaga încăpere a fost cuprinsă de flacări și el a suferit arsuri.

În miez de noapte, în jurul orei 02:35, militarii Secției de Pompieri Măcin au fost solicitați să intervină în localitatea Măcin pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o casă.

La momentul sosirii pompierilor incendiul se manifesta cu flacără la nivelul acoperișului locuinței cu pericol de propagare la alte două case alăturate.

Pentru lichidarea incendiului au intervenit 11 subofițeri cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Incendiul a fost lichidat la ora 04:00.

A ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 mp.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite, iar pompierii au salvat restul locuinței și cele două case din apropiere.

Și ei reprezintă o armă hulită, înjurată și despre care s-a vorbit atât de mult, și nu de bine, în ultimele zile. Ei sunt cei care salvează vieți și bunuri…chiar dacă unii dintre noi, civilii, ‘’ne pricepem mai bine’’ decât ei.

Leave a Reply

Close Menu