Vrei sa ți completezi  stagiul de cotizare la pensie? Anul acesta ai două mecanisme prin care o poți face

Cei care vor să îşi completeze stagiul de cotizare la pensie pentru perioadele în care nu au contribuit la fondul de pensii publice au la dispoziţie în acest an nu doar unul, ci două mecanisme prin care o pot face. Primul este în vigoare din luna septembrie a anului trecut şi se va încheia la 31 august, iar cel de-al doilea va fi disponibil o dată cu intrarea în vigoare a noii legii a pensiilor, de la 1 septembrie. Important de menţionat este că dacă primul mecanism este valabil pe o perioadă limită, cel de-al doilea va putea fi accesat permanent.

Legea 127/2019, care va înlocui actuala lege a pensiilor – Legea 263/2010 -, va oferi posibilitatea oricărei persoane cu un stagiu de cotizare de minim 10 ani să încheie un contract de asigurare socială cu casa de pensii pentru a-şi putea plăti, în rate, raportat la salariul mediu, contribuţiile pentru perioade care nu pot depăşi cinci ani.
Notă: Intrarea în vigoare a noii legii a pensiilor este prevăzută pentru data de 1 septembrie 2021, însă o eventuală amânare poate apărea oricând.

Leave a Reply

Close Menu