Tânară lovită de mașină, a încercat să traverseze prin loc nepermis
După ce aseară o femeie din Murighiol a fost lovită de mașină pentru ca a încercat să traverseze neregulamentar astăzi, o tânără de 20 de ani a fost și ea lovită de un autoturism, pe strada 1848, din același motiv.
Accidentul s-a petrecut mai jos de intersecția cu strada Iuliu Maniu iar, tânăra a fost rănită. La volan se afla un bărbat de 40 de ani care nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs la intersecția străzilor Spitalului cu Iuliu Maniu, între un auto condus de un bărbat de 40 de ani din Tulcea și o tânără de 20 de ani care se angajase în traversarea străzii.
În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului.
Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,Vătămare corporală din culpă”.
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Leave a Reply

Close Menu