Peste 1000 de persoane verificate în județ în context Covid-19
121 de forțe de ordine au acționat în cursul zilei de ieri, 4 ianuarie, pe raza județului Tulcea, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii noului coronavirus, fiind verificate 29 de societăți comerciale, precum şi 30 de mijloace de transport persoane și legitimate peste 1041 de persoane, conform unui comunicat IPJ Tulcea primit azi la redacție. Astfel, sub coordonarea Instituției Prefectului, polițiștii tulceni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane (ca de ex. spații comerciale) dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, pentru abaterile constatate fiind aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7.500 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare. Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ.

Leave a Reply

Close Menu