O femeie a fost accidentată pe strada Isaccei
Ieri, a avut loc un nou accident rutier în care este implicat un pieton care sfârșește cu pietonul rănit. O femeie de 56 de ani, din Murighiol, a traversat printr-un loc nepermis și a fost lovită de o mașină condusă de un barbat de 29 de ani. Evenimentul s-a produs pe strada Isaccei iar bărbatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice și s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpa.
Poate mai multă atenție și din partea pietonilor nu ar strica.
Iată comunicatul transmis de IPJ Tulcea:
La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în municipiu.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 29 de ani din Tulcea, în timp ce conducea un auto pe strada Isaccei din municipiu, a accidentat o femeie de 56 de ani din com. Murighiol, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.
În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului.
Conducătorul auto poseda permis de conducere iar în urma testării acestuia cu aparatul alcoolscop, s-a stabilit faptul că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,Vătămare corporală din culpă”.
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Leave a Reply

Close Menu