Ministerul Educației vrea redeschiderea cât mai grabnică a școlilor
 În urma discuţiilor cu majoritatea celor implicaţi în procesul de educaţie, precum şi a discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, cu factori de decizie din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi cu cei implicați în campania de vaccinare, prioritizând starea de sănătate a elevilor și a personalului din sistemul de învățământ, Ministerul Educației își dorește redeschiderea cât mai grabnică a școlilor, în urma unei analize responsabile a rezultatelor care vor fi obținute cu privire la: -evoluția epidemiologică -raportările numerice solicitate inspectoratelor şcolare pentru fiecare unitate de învățământ, cu privire la personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic ce are DISPONIBILITATE de vaccinare – situație solicitată tuturor unităților și instituțiilor de învățământ cu termen 15 ianuarie, orele 16.00. În același timp, se vor avea în vedere și măsurile adoptate de alte state care se confruntă cu o situaţie epidemiologică asemănătoare, precum şi raportările din sistemul de educaţie cu privire la numărul elevilor aflaţi în situaţii de risc din cauza dificultăţilor înregistrate pe parcursul procesului de învăţare-predare online (termenul de raportare pentru această situație este 11 ianuarie a.c.). Ministerul Educației a planificat în această săptămână consultări cu reprezentanții elevilor, studenților, părinților și cadrelor didactice pentru a analiza tot spectrul măsurilor ce se impun atât în vederea redeschiderii școlilor, cât și în vederea compensării pierderilor suferite de sistemul de educație pe parcursul crizei sanitare.

Leave a Reply

Close Menu