Examenele naţionale nu vor fi decalate sau anulate
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a avut discuţii cu sindicaliştii din învăţământ şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor din domeniu şi a precizat, într-o conferinţă de presă, că nu s-a făcut referire la anularea sau decalarea examenelor naţionale, potrivit Agerpres. Potrivit ministrului, examenele naţionale trebuie să aibă loc la datele planificate, cu prezenţă fizică şi pe o tematică ce trebuie adaptată la ceea ce s-a predat şi la ceea ce a asimilat elevul. “În niciun caz, în nicio discuţie nu a rezultat anularea şi nici măcar decalarea examenelor naţionale. Întrebat la ce buget se aşteaptă anul acesta pentru Educaţie, Sorin Cîmpeanu a răspuns: “La un buget mai mare în valoare absolută decât bugetul anului 2020”.

Leave a Reply

Close Menu