Doar medicul de medicina muncii te poate scuti de purtarea măștii faciale. Iată toate situațiile în care poți scăpa de mască
Regulile momentului stabilesc purtarea obligatorie a măștii de protecție în toate spațiile, fie ele deschise sau închise, dar și excepții de la această obligație. Una dintre situațiile în care nu este obligatorie purtarea măștii este cea în care o persoană suferă de anumite boli ce nu-i permit oxigenarea corectă. Totuși, în aceste cazuri, adeverința prin care se demonstreză existența unor afecțiuni trebuie emisă, așa cum apare în legislație, de către medicul de medicina muncii, nu de către cel de familie. Toate situațiile în care portul măștii nu este obligatoriu au fost confirmate, ca urmare a unor solicitări făcute de redacția noastră, de către reprezentanții Ministerului Sănătății (MS) și ai Eurofin Consult, specialiști în sănătatea și securitatea în muncă (SSM).
Ordinul comun al MS și cel al Afacerilor Interne nr. 874/81/2020 este actul normativ care prevede obligația generală de a purta măști de protecție în orice spațiu public închis, în magazine și alte spații comerciale, în mijloacele de transport în comun, dar și la locul de muncă.

După cum este subliniat în ordinul amintit mai sus, masca trebuie purtată “pe toată durata prezenței în aceste spații”.

Pe de altă parte, același ordin stabilește și o serie de excepții de la purtarea măștii. Una dintre situațiile exceptate este atunci când vorbim despre o persoană cu anumite boli, ce-i afectează capacitatea de oxigenare.

Excepțiile de la portul măștii, printre care și cea legată de existența unei boli, depind, potrivit ordinului, de o evaluare de risc, ce trebuie făcută de medicul de medicina muncii. Așadar, medicul de medicina muncii face evaluarea riscului, nu medicul de familie.

Apoi, pe lângă excepția amintită mai sus, ordinul prevede și că, “[î]n funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității”, mai pot exista și alte excepții:

  • angajatul este singur în birou;
  • persoana desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);
  • prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de trei metri între persoane;
  • vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de trei metri între aceştia şi alte persoane, doar în cazul în care nu se află mai mult de 16 persoane în incintă;
  • copiii cu vârsta mai mică de cinci ani.
Aceste excepții de la portul măștii au fost confirmate, pentru redacția avocatnet, de către reprezentanții MS. Apoi, așa cum ne-a transmis Daniel Milicescu, expert SSM și Managing Partner la Eurofin Consult, mai pot fi menționate două situații în care portul măștii nu este obligatoriu:
  • atunci când persoanele fac sport;
  • atunci când persoanele fumează.
În cel din urmă caz, reprezentantul Eurofin Consult face precizarea că “acestea nu trebuie să se afle în locuri aglomerate și să se prevaleze de această situație pentru a nu purta mască, ci este recomandabil să se afle într-o zonă mai puțin circulată, eventual în apropierea dispozitivelor special amenajate pentru aruncarea chiștoacelor”.

De asemenea, Daniel Milicescu spune că și-n cazul în care există o adeverință de la medicul de medicina muncii, care să precizeze că o persoană nu poate purta mască pentru motive ce țin de sănătatea acesteia, dacă respectiva persoană trebuie să-și desfășoare munca în spații aglomerate, adeverința nu presupune și dreptul automat al persoanei de a intra în acel spațiu.

“Astfel, într-o asemenea situație, medicul de medicina muncii, împreună cu expertul SSM și angajatorul, trebuie să facă o evaluare, în urma căreia să decidă modul în care se poate reamenaja locul de muncă al persoanei pentru a nu mai fi supusă vreunui risc sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, fie să reîncadreze persoana pe un alt post care să nu presupună vreun risc, fie, dacă nici acest lucru nu este posibil, să o declare pe aceasta inaptă de muncă pe postul respectiv”, ne-a mai transmis specialistul.

Sancțiunile pentru nepurtarea măștii sunt stabilite de Legea 55/2020. Mai exact, actul normativ stabilește că “nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor” se sancționează cu amenzi cuprinse între 500 și 2.500 de lei.

Leave a Reply

Close Menu