Au depus jurământul

Astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea, a avut loc un ceremonial militar și religios pentru depunerea jurământului militar al candidaților selectați din sursă externă în luna septembrie a anului trecut, angajati pe perioadă determinată.
În faţa Drapelului de luptă al unităţii, cei 42 tineri subofițeri, au rostit în cor jurământul militar: “Eu…, jur credinţă patriei mele – România. Jur, să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii. Jur, să respect constituţia, legile ţării şi regulamentele militare ! Aşa să-mi ajute Dumnezeu !”. Odată cu rostirea acestuia, noii noștri colegi au aderat la valorile şi tradiţiile armei de pompier.
Cu această ocazie, inspectorul șef, colonel Petrov Daniel, i-a felicitat şi le-a solicitat demnitate, verticalitate şi disciplină în executarea obligațiilor ce le vor reveni.
Festivitatea a continuat cu trecerea în rezervă a plutonierilor adjutanți șefi Cătrună Ilie și Terente Tatiana, cărora le-au fost acordate diplome de onoare și plachete,odată cu recunoștința față de întreaga carieră, ambii având peste 25 de ani în slujba țării.
Activitățiile s-au desfășurat cu respectarea măsurilor de protecție și prevenție a răspândirii virusului COVID19.

Leave a Reply

Close Menu