Ziua României va fi celebrată în cadru restrâns şi va dura maxim o ora.

Ziua Naţională a României va fi sărbătorită marţi în ceremonii restrânse, fără public, din cauza măsurilor restrictive impuse de pandemia de coronavirus.

Pe 12 noiembrie, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus, prin hotărârea adoptată privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum şi în municipiile reşedinţă de judeţ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără public şi cu respectarea mai multor măsuri.

Aceste măsuri sunt:

* purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

* dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul delimitat în care se desfăşoară ceremonia;

* menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil, precum şi delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;

* aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

* efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/ sosesc în spaţiul în care se desfăşoară ceremonia;

* durata ceremoniei este de maximum o oră.

Leave a Reply

Close Menu