Vom avea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale.
În luna iunie a anului viitor se vor crea premizele pentru modificarea Ghidului pentru Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale.
În prima sesiune de la finalul acestui an municipiul Tulcea nu a fost eligibil deoarece prin contractul de delegare către Tulcea Gaz, doar această societate poate realiza extinderea rețetelor în oraș. În acest caz este aproape imposibilă extinderea în zonele de case unde costurile operatorului privat nu pot fi amortizate.
La solicitarea primarilor de municipii care nu au putut accesa în această sesiune ghidul de finanțare s-a luat decizia ca la următoarea sesiune și autoritățile cu serviciu delegat să poată depune cerere de finanțare și studii pentru extindere.
Am transmis către Tulcea Gaz intenția Municipiului Tulcea de a depune Cerere de Finanțare in vederea obținerii de fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020 pentru dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final.
În acest sens și solicitarea de a ne pune la dispoziție următoarele informații disponibile pentru UAT Municipiul Tulcea:
• Plan de situație care să cuprindă rețelele de gaz existente;
• GIS-ul (Sistem Informațional Geografic) rețelelor de gaz existente;
• Situația branșamentelor existente;
• Situația cu străzile din Municipiul Tulcea care sunt parțial branșate;
• Care sunt capacitățile tehnice existente și dacă sistemul existent permite, din punct de vedere tehnic preluarea de branșamente noi;
• Situația cu documentațiile tehnice existente pentru extinderea/modernizarea rețelei de gaze, în cazul în care există.

Leave a Reply

Close Menu