Sărbători în STARE DE ALERTĂ
Starea de alertă urmează să fie prelungită, încă o dată, cu 30 de zile, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat astăzi de Guvern, ceea ce înseamnă că perioada cu restricții se aplică până în 12 ianuarie 2021. În mare, restricțiile rămân aceleași ca până acum.
“Începând cu data de 14 decembrie 2020 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării”, scrie în proiectul de hotărâre adoptat de Guvern în ședința de azi. Dacă nu s-ar prelungi, starea de alertă s-ar încheia pe 13 decembrie 2020.
Așa cum sublinia și Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, într-o declarație de presă de joi, se păstrează cam toate măsurile existente în prezent. O modificare apărută vizează organizarea și desfășurarea activității operatorilor de transport pe cablu care deservesc pârtiile de schi.
Mai exact, se va putea merge la schi, dar, prin acte normative ce urmează să apară, în cazul în care telecabina “are capacitatea de 20 de persoane, probabil că va fi stabilit că doar zece persoane pot fi transportate cu cabina. Teleschiurile, telescaunele, acestea toate vor funcționa mai departe în condiții de normalitate”, potrivit secretarului de stat.
Așadar, se păstrează restricțiile introduse din 9 noiembrie 2020, printre care obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.
Sunt interzise, în continuare, mitingurile, demonstrațiile, concertele sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, dar și întrunirile culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise. Și interdicția de circulație pe timpul nopții (între 23:00 și 05:00) se menține în toate localitățile, cu anumite excepții.
Chiar dacă nu vor fi restricții în acest sens, autoritățile recomandă ca, în acest an, să se renunțe la colindat, deoarece crește riscul răspândirii coronavirusului.

Leave a Reply

Close Menu