CNSU suspendă zborurile din și către Marea Britanie și Irlanda pentru două săptamâni
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, duminică, suspendarea zborurilor din şi către Marea Britanie şi Irlanda de Nord, pentru o perioadă de 14 zile, precum şi introducerea celor două ţări pe lista statelor pentru care se instituie carantina asupra persoanelor care sosesc în România.

Potrivit hotărârii nr. 61 a CNSU, decizia a fost luată din cauza apariţiei unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2 la nivelul Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi se va institui din 21 decembrie.

“Având în vedere apariţia unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2 la nivelul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, solicitarea Institutului Naţional de Sănătate Publică, precum şi analiza factorilor de risc privind apariţia noii tulpini întocmită la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, luând în considerare persistenţa unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul naţional, precum şi apariţia zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, atât prin circulaţia virusului pe teritoriul naţional, cât şi prin importarea acestuia odată cu revenirea în ţară a persoanelor posibil infectate aspecte care generează o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ-teritoriale şi a sistemului sanitar, (…) se aprobă introducerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
în lista ţărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea. Măsura prevăzută se aplică începând cu data de 21decembrie, ora 0,00”, se arată în hotărârea CNSU.

Totodată, mai precizează sursa citată, se aprobă suspendarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21 decembrie, ora 19.00.

sursa:agerpres.ro

Leave a Reply

Close Menu