Atenţie şoferi, riscaţi amenzi usturătoare.

Potrivit Codului Rutier, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii începând cu data de 1 noiembrie, dar sunt obligatorii chiar şi în octombrie (sau în orice altă lună a anului) în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Ordonanța de urgență nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede la art.112, litera h1 reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestuia, de către poliția rutieră, în cazul în care autoturismele nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, la circulația pe drumurile publice acoperite de zăpadă. În cazul în care riști și alegi să pornești la drum neechipat cu un set adecvat de cauciucuri, poți avea neplăcuta experiență de a fi sancționat conform oricărei contravenții din clasa a IV-a de amenzi. Aceasta înseamnă că anvelopele nepotrivite îți vor aduce o penalizare între 9-20 de puncte de amendă și una financiară ce poate fi cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei.Dincolo de amenda deloc nesemnificativă pe care o vei plăti în schimbul neglijenței tale, te vei confrunta și cu inconvenientul de a nu putea folosi mașina o perioadă de timp. Mai exact, certificatul de înmatriculare nu îți va fi restituit de poliție decât după ce vei face dovada echipării corespunzătoare a mașinii. Mai mult, în cazul în care vei fi implicat într-un accident rutier, iar constatarea va scoate la iveală faptul că mașina ta nu a avut montate cauciucuri de iarnă la momentul producerii evenimentului rutier, ai putea risca să nu beneficiezi de despăgubirile acordate în mod normal pentru piese și pentru daune.

Leave a Reply

Close Menu